Vizită de șantier #01 2025 - Pasaj Inferior Solventul

Vă invităm să participați la prima vizită de șantier din acest an organizată de Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș, pe data de 26 februarie 2025, începând cu ora 9:00, la locația Pasajul Solventul, str. Gării, nr. 25, Timișoara (punct de întâlnire la intrarea pe șantier).

Vom avea oportunitatea să explorăm lucrările de execuție ale Pasajului Inferior Solventul, care are ca proiectant general SC POD PROIECT SRL și ca proiectant de arhitectură SC ARHIBASIC SRL, arh. Laurențiu Stoian.

Această vizită de șantier este dedicată arhitecților stagiari și studenților la arhitectură din anii IV, V și VI, cu scopul de a facilita completarea cunoștințelor într-un mediu practic și interactiv, împreună cu colegii de breaslă, inclusiv completarea misiunilor citate în portofoliile de stagiu.

Vă rugăm să vă înscrieți până în data de 25 februarie 2025, ora 10:00, prin completarea formularului de înscriere.

Numărul de participanți este limitat la 25 de locuri, iar echipamentul de protecție va fi pus la dispoziție de către organizatori.

Stagiarii participanți la vizitele de șantier pot primi un certificat de participare emis de GL Stagiu al OAR Timiș.


Alte evenimente