Pepiniera 1306 pe lista scurtă a Premiului european de arhitectură Mies van der Rohe
Cele 40 de proiecte aflate pe lista scurtă au fost anunțate pe 18 ianuarie
Organizatorii competiției europene de arhitectură Mies van der Rohe au anunțat selecția lucrărilor aflate pe lista scurtă, realizată de către juriul premiului Uniunii Europene pentru arhitectură contemporană: instalația Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara este singura lucrare din România rămasă în competiție.
Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara a fost ridicată în Piața Victoriei din Timișoara în februarie 2023, ca parte din programul Național Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Cunoscută de timișoreni și ca Turnul cu plante, instalația efemeră, verticală, plină de plante a fost vizitată în cele zece luni de existență de aproape 200.000 de vizitatori, devenind cel mai popular simbol al Capitalei Culturale - Timișoara 2023.
Prezența Pepinierei pe lista scurtă pentru premiul european Mies van der Rohe ne confirmă apartenența, prin criteriile cu care lucrăm noi, ca organizație locală, la prima linie de gândire din arhitectura contemporană europeană, reprezentată de membrii juriului acestei prestigioase competiții. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit pentru ca Pepiniera să existe și să ne facă să vorbim despre orașul nostru, despre ce e frumos și ce e urât, despre nevoia de natură în viețile noastre, despre cum ne raportăm la spațiul public – conversații care construiesc, până la urmă, comunitatea.
Instalația a fost rodul unei ample colaborări între Ordinul Arhitecților din România – filiala Timiș, curatoarea Teritoriului “Locuri” al Capitalei Culturale – arhitecta Cosmina Goagea, biroul de arhitectură spaniol - MAIO Architects – autorii conceptului, biroul local de arhitectură Studio Nomadic și echipa de peisagiști Studio Peisaj.
Pepiniera s-a dovedit a fi cel mai puternic instrument de dialog, de negociere a dezacordului, funcționând într-un mod echilibrat și rezonabil. Nu întâmplător, amprenta ei la sol a fost preluată în proiectul care a câștigat concursul internațional de soluții pentru Piața Victoriei, sub forma unei scene destinată dezbaterilor civice. Evident, am riscat cu toții; absolut toată lumea din echipă a părăsit zona profesională cunoscută. Și da, am avut noroc de o administrație deschisă la minte, care ne-a acordat libertate totală în ceea ce privește conceptul. Au avut încredere în noi, ne-au susținut și și-au asumat riscuri la rândul lor - mă refer aici atât la Primărie, cât și la Centrul de Proiecte.
Lucrările au fost selectate de juriul competiției dintre toate nominalizările propuse de specialiști independenți și reprezentanți ai organizațiilor profesionale de arhitectură. Pentru premiul din 2024, au fost nominalizate de țările europene 362 de lucrări, dintre care doar 40 au ajuns pe lista scurtă pentru premiu.
Premiul UE de arhitectură Mies van der Rohe va fi acordat în luna aprilie 2024 uneia dintre cele 40 de lucrări din 20 de țări europene selectate pe lista scurtă.
Mai multe informații despre premiu, selecție și juriu pe site-ul competiției: https://eumiesawards.com/eumies_awards/about/