Administrativ 16 Mai 2025

Invitație de participare la actualizarea Planului Urbanistic General al Timișoarei

Stimați colegi,
În continuarea bunei colaborări dintre Primăria Municipiului Timișoara și Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș, colaborare ce cuprinde, printre altele, implicarea activă a membrilor în procesul de digitalizare a autorizației de construire sau a dezbaterilor publice, dorim să vă aducem la cunoștință o nouă inițiativă comună ce are ca scop îmbunătățirea instrumentelor de lucru specifice profesiei noastre.
În urma aprobării, implementării și monitorizării Planului Urbanistic General - P.U.G., Municipiul Timișoara dorește să facă pașii necesari în vederea actualizării acestei documentații de urbanism. Pentru a avea o perspectivă cât mai cuprinzătoare cu privire la elementele ce sunt necesare a fi actualizate, Municipiul Timișoara dorește să implice specialiștii din domeniul arhitecturii și urbanismului, membrii ai Ordinului Arhitecților din România și membrii Registrului Urbaniștilor din România care s-au confruntat cu dificultăți în ceea ce privește aplicarea prevederilor P.U.G. în cadrul exercitării profesiei.
În acest sens, Primăria Municipiului Timișoara și echipa din cadrul grupului de lucru „Parteneriate, organizare și relația cu membrii” al OAR Timiș și-au elaborat un chestionar menit să colecteze informații valoroase de la dumneavoastră. Feedbackul primit va fi relevant pentru a identifica aspectele din P.U.G. care trebuie corectate sau clarificate în procesul de actualizare, completând elementele deja identificate de aparatul administrativ și oferind posibilitatea unei implicări directe a membrilor breslei noastre în acest efort comun. Astfel, se urmărește colectarea informațiilor din partea membrilor O.A.R., astfel încât:

  • Să se realizeze o bază a erorilor materiale identificate în P.U.G., ce va fi utilizată pe termen scurt în vederea unei proceduri de îndreptare a acestora.
  • Să se realizeze o bază a situațiilor neclare, neactualizate, necorelate cu situația din teren etc. identificate în P.U.G., ce va fi utilizată pe termen mediu-lung la actualizarea documentației în integralitate.

Pentru colectarea eficientă a informațiilor, vă invităm să completați formularul ce este disponibil aici. Implicarea dumneavoastră este importantă pentru ca întregul proces de actualizare să fie cât mai cuprinzător.
Termenul limită pentru completarea formularului este 31 mai 2025.
Vă mulțumim pentru contribuție!


Noutăți similare