Concursuri 12 Noiembrie 2025

Juriu bursa anuală „Sabin Nicolae Dancu” 2025

Juriul Bursei Anuale „Sabin Nicolae Dancu” 2025 este format din trei membri titulari, arhitecți cu o bogată experiență în domeniul conservării și revitalizării patrimoniului cultural:

Amalia IGNUȚA ACIMOV este arhitectă, absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara și a urmat studii de masterat în conservarea patrimoniului cultural la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Este membră fondatoare a Asociaţiei Biserici Înlemnite şi coordonator al proiectelor de inventariere a bisericilor de lemn din Arad, Iaşi, Gorj și Hunedoara. Între 2019 și 2023 a fost vicepreședinte al Asociației Culturale Vernacular, asociația ce implementa proiectul „Ambulanța pentru Monumente” în județul Arad, urmând ca din 2023 să rămână colaborator al acestui proiect.

Din 2023 este unul dintre coordonatorii şcolii de meşteşuguri din jurul bisericii arse din Povergina. Din activitatea sa menționăm proiectul de restaurare al bisericii de lemn „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Ionești, jud. Arad și contribuția ca voluntar la diverse inițiative de conservare a patrimoniului, colaborând cu comunități locale și instituții culturale. Interesele sale gravitează în jurul arhitecturii vernaculare, tradiţiilor populare, antropologiei culturale.

Vladimir OBRADOVICI este arhitect, absolvent al Facultății de Arhitectură din Timișoara. Are un master în urbanism și un doctorat pe tema conservării patrimoniului cultural din lemn, cu titlul: „Salvgardarea bisericii monument de lemn din Crivina de Sus. Rolul arhitectului într-un proces multidisciplinar.” Din anul 2013, a început un proces continuu de formare autodidactă în cadrul echipei interdisciplinare implicate în proiectul de salvare, conservare și restaurare a bisericii de lemn din Crivina de Sus. Ulterior, a coordonat proiecte interdisciplinare de conservare și restaurare a mai multor biserici de lemn, precum cele din Vălari (HD), Căpăt (TM), Povergina (TM), Ionești (AR), Cebza (TM) și Sartăș (AB). Împreună cu Amalia Ignuța și Bogdan Ilieș, a înființat Asociația Biserici Înlemnite, care are ca obiective cercetarea, documentarea, conservarea, formarea de specialiști și transmiterea meșteșugurilor tradiționale din lemn, prin acțiunile și proiectele inițiate și coordonate alături de colegii din asociație:

  • Școala de conservare a patrimoniului cultural din lemn – ateliere de formare profesională și școli de vară organizate în cadrul șantierelor de restaurare a bisericilor istorice de lemn și în comunități;
  • Oglinda de lemn II;
  • Inventarierea interdisciplinară a bisericilor istorice de lemn din România;
  • Seria dendrocronologică a stejarului din Câmpia de Vest;
  • Valorificarea și promovarea patrimoniului de lemn prin prezentări, mese rotunde, expoziții, campanii media și proiecte educaționale pentru elevi.

În 2021, a absolvit cursul internațional de conservare a structurilor istorice din lemn I.C.W.C.T. Din 2010 este cadru didactic asociat la Facultatea de Arhitectură din Timișoara, parte din echipa de proiectare a anului I.

Daniel Johannes BURILEANU - TELLMAN este arhitect, președinte al OAR Timiș, Managing Partner al firmei Subcontrol, dedicat conservării și revitalizării patrimoniului cultural, specializat în proiectare de arhitectură și urbanism, cu experiență în predare și cercetare.

Ca și cadru didactic al Facultății de Arhitectură din Timișoara acesta coordonează proiecte de atelier și diplomă, ghidând studenții în explorarea patrimoniului și a peisajului rural.

Ca și membru activ în organizații profesionale precum Ordinul Arhitecților din România (OAR), unde ocupă funcții de conducere la nivel local și național este un avocat al colaborării interdisciplinare și al implicării comunității în proiectele de Re-Use.

Focusul juriului este pe conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural, cu o atenție deosebită asupra arhitecturii vernaculare, istoriei arhitecturii și metodelor tradiționale de construire. Membrii juriului sunt implicați activ în proiecte de restaurare și conservare, precum și în activități de cercetare și educație în domeniu.

Comisia conține și doi membri supleanți: Alexandra Medana MARTEA este arhitectă, Membru în Consiliu Teritorial al OAR Timiș și Ovidiu Romi ADAM este arhitect, Vicepreședinte educație, stagiu și pregătire profesională al OAR Timiș.

Înscrierea la concursul anual pentru bursa ”Sabin Nicolae Dancu” se poate face până la data de 17 noiembrie 2025, ora 16:00 prin trimiterea documentelor online pe adresa secretariatului filialei: secretariat@oartimis.ro, e-mailul trebuie să conțină un singur dosar de candidatură pentru fiecare solicitant și să aibă subiectul „Înscriere bursa anuală Sabin Nicolae Dancu 2025”.

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru bursa anuală ”Sabin Nicolae Dancu”, hotărârea nr. 145 din 02.12.2019, formularul pentru cererea de înscriere și acordul GDPR pot fi descărcate de pe site-ul nicolaedancu.ro sau oartimis.ro.


Noutăți similare