Concursuri 20 Octombrie 2026

Lansare concurs pentru bursa anuală „Sabin Nicolae Dancu” 2026

Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș, cu sediul în Timișoara, str. Diaconu Coresi, nr. 12, anunță lansarea concursului pentru bursa „Sabin Nicolae Dancu” 2026, bursă instituită prin generoasa donație făcută de moștenitoarea sa, doamna Liana Dancu.

Bursa va fi acordată anual unui tânăr arhitect care, prin valorificarea sumei de bani atribuite, va promova teme de arhitectură cu aplicabilitate în mediul rural tradițional sau inspirate din acesta, în special având ca suport tehnici și procedee tradiționale meșteșugărești și/sau adaptarea creativă a elementelor componente care definesc arhitectura vernaculară.

La concursul pentru bursa „Sabin Nicolae Dancu” din acest an au dreptul să se înscrie arhitecții care îndeplinesc, cumulativ, condițiile de a fi membri ai Filialei Teritoriale Timiș a O.A.R. și de a avea vârsta de până la 40 de ani.

Valoarea bursei „Sabin Nicolae Dancu” pentru anul 2026 este de 1.800 de euro brut.

Înscrierea la concursul anual pentru bursa „Sabin Nicolae Dancu” 2026 se poate face până la data de 19 noiembrie 2026, ora 16:00, prin trimiterea documentelor online pe adresa de e-mail a secretariatului filialei: secretariat@oartimis.ro.

E-mailul trebuie să conțină un singur dosar de candidatură pentru fiecare solicitant și să aibă subiectul „Înscriere bursa anuală Sabin Nicolae Dancu 2026”.

Comisia responsabilă de analizarea dosarelor și de realizarea interviurilor este formată din următorii trei membri titulari:

  1. Arh. Casian-Alexandru AVRAM
  2. Arh. Daniel Johannes BURILEANU TELLMAN
  3. Arh. Vladimir OBRADOVICI

și doi supleanți:

  1. Arh. Ozana Maria APOSTOL
  2. Arh. Andreea Laura MICȘA

Anunțarea câștigătorului se va face în cadrul evenimentului Seara Arhitecturii 2026. Data, ora și locul de desfășurare a evenimentului vor fi anunțate ulterior.

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru bursa anuală „Sabin Nicolae Dancu”, hotărârea nr. 145 din 02.12.2019, formularul pentru cererea de înscriere și acordul GDPR pot fi descărcate de pe site-ul nicolaedancu.ro sau de mai jos.

vicepreședinte legislație, regulamente, concursuri de arhitectură

Arh. Gabriel ALMĂJAN


Noutăți similare