Conferința Profesională ArhiDEBATE - Timișoara, 19 noiembrie 2026

Vă invităm să participați la conferința #ArhiDEBATE – Timișoara, proiect cultural finanțat prin Timbrul de Arhitectură, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România. Evenimentul este organizat de OAR Prahova, în colaborare cu OAR Timiș, și face parte dintr-o serie de conferințe cu dezbatere dedicate practicii profesionale unitare în planificarea urbană, proiectarea și autorizarea construcțiilor, precum și în protejarea patrimoniului.

Dezbaterea abordează provocările din procesele de avizare și autorizare, diferențele de interpretare și de aplicare a reglementărilor, precum și soluțiile, instrumentele și exemplele de bună practică din domeniu. Evenimentul se adresează arhitecților din proiectare și din administrație, specialiștilor din mediul universitar, arhitecților stagiari, studenților, specialiștilor din mediul public și privat, precum și reprezentanților societății civile, beneficiarilor și investitorilor.

Conferința are loc joi, 19 noiembrie 2026, la Sala ARChA a Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara, Bd. Mihai Viteazu nr. 1, și durează 8 ore.

Pentru confirmarea participării, vă rugăm să completați formularul de înscriere până la data de 15.11.2026.

Vă așteptăm cu drag!


Alte evenimente