Eveniment aniversar OAR Timiș 25 de ani

OAR25+ | 25 de ani de arhitectură în Timișoara și în vestul țării

3-5 octombrie 2026 · Timișoara și Dumbrăvița

Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România aniversează 25 de ani de implicare în dezvoltarea profesiei de arhitect și în promovarea calității mediului construit din regiunea de vest. Cu ocazia Zilei Mondiale a Arhitecturii, pregătim o serie de evenimente prin care privim înapoi la ce am realizat și deschidem un dialog public despre rolul arhitecturii în viața comunității.

Despre eveniment

Programul îmbină retrospectiva cu privirea spre viitor. Pornim de la bilanțul filialei și de la proiectele ei de impact, precum Beta – bienala timișoreană de arhitectură, Portret Vertical și Colecția arh. Nicolae Dancu, și ajungem la direcțiile strategice pentru următorii ani.

Oferta este variată și accesibilă atât specialiștilor, cât și publicului larg: proiecție de film documentar, expoziție aniversară, concert, atelier pentru copii și o seară de socializare. Toate acestea creează contexte de întâlnire între arhitecți, locuitori, autorități locale, mediul academic, parteneri instituționali și presă.

Dezbaterile vor aborda contribuția arhitecților la dezvoltarea orașelor din regiune, memoria urbană și transmiterea moștenirii profesionale, precum și impactul arhitecturii asupra societății și modul în care putem construi mai bine în comunitățile noastre.

PROGRAM 3-5 OCTOMBRIE:

3 octombrie 2026 · Timișoara

  • 10:00-13:00 · ARChA
    Atelier pentru copii De-a Arhitectura
  • 13:00-15:00 · ARChA
    Proiecție de film: Portret Vertical – Arhitecți în memoria orașului și Toujours semer – arhitectura lui Șerban Sturdza
  • 15:00-18:00 · ARChA
    Conferință de presă și dezbatere OAR25+
  • 18:00-23:00 · ARChA
    FUTURE DAYS 2026: Expoziția atelierelor de proiectare FAUT și Expoziția OAR Timiș | OAR25+
  • 20:00-23:00 · Club FAUT
    Seară de socializare și concert METRUCUB

5 octombrie 2026 · Dumbrăvița

  • 18:00-19:00 · Biserica Sfântul Vasile cel Mare
    Colecția arh. Sabin Nicolae Dancu

LOCAȚII:

  • ARChA, UPT - FAUT · Bd. Mihai Viteazu 1b, Timișoara
  • Club FAUT · Str. Traian Lalescu Nr. 2/A, Timișoara
  • Biserica Sfântul Vasile cel Mare · Str. Gheorghe Doja, Dumbrăvița

Mulțumim pentru sprijin partenerilor noștri: FAUT – Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara, UPT Campus Creativ, Universitatea Politehnica Timișoara, METRUCUB și De-a Arhitectura.

Eveniment aniversar OAR25+ finanțat de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul Arhitecturii.

Vă așteptăm cu drag!


Alte evenimente